Fals pozitiv: de ce este dăunător?

Optimismul este acum în tendință – suntem încurajați să „privim viața cu un zâmbet” și „căutăm binele în toate”. Este atât de util, spune psihoterapeutul Whitney Goodman.

Gândurile pot schimba vieți. Credința în cei mai buni ajută să lupți pentru mai mult și să nu-ți pierzi speranța. Studiile arată că optimiștii experimentează mai puțin stres în fiecare zi și sunt mai puțin predispuși la depresie. În plus, se simt mai bine decât cei care văd viața în culori închise.

Dar este optimismul cu adevărat cheia unei vieți fericite și fără probleme?

Este general acceptat că pozitivul este un panaceu pentru orice problemă. Chiar și pacienții cu cancer sunt sfătuiți să privească lumea cu optimism, argumentând că aceasta este o parte extrem de importantă, dacă nu chiar indispensabilă, a unui tratament de succes. De fapt nu este. Optimismul nu garantează că vom trăi fericiți până la urmă. Gândurile pozitive pot afecta sănătatea, dar acesta nu este singurul factor important, iar capacitatea de a vedea binele în toate nu este o salvare de situații neplăcute: nu face decât să le trăiești mai ușor.

Ce se întâmplă când pozitivitatea încetează brusc să funcționeze și ne confruntăm cu probleme? Când alții ne sfătuiesc să privim totul mai ușor, dar pare imposibil?

Aceste sfaturi ne fac să ne întrebăm de ce nu reușim: de ce nu putem privi lumea altfel, să apreciem mai mult ceea ce fac ei pentru noi, să zâmbim mai des. Se pare că toată lumea din jur știe secretul căruia au uitat să ne dedice și, prin urmare, nimic nu funcționează. Începem să ne simțim izolați, singuri și neînțeleși, scrie Whitney Goodman.

Dacă le refuzăm celor dragi dreptul de a-și exprima adevăratele sentimente, optimismul devine toxic.

Ne lăsăm loc pentru emoții reale în spatele unei viziuni pozitive asupra lumii, ne conducem într-o capcană. Dacă nu există o oportunitate de a trăi prin emoții, atunci nu există o creștere personală și, fără aceasta, orice pozitiv este doar o prefăcuție.

Dacă ne refuzăm nouă înșine și celor dragi dreptul de a ne exprima adevăratele sentimente, optimismul devine toxic. Spunem: „Uită-te la asta din cealaltă parte — s-ar putea să fie mai rău”, sperând că interlocutorul se va simți mai bine de un astfel de sprijin. Avem intenții bune. Și poate că adevărul ar putea fi mult mai rău. Dar astfel de afirmații devalorizează sentimentele unei persoane și o privează de dreptul la emoții negative.

Există multe beneficii ale gândirii pozitive, dar uneori este mai bine să privești lumea prin ochelari de culoare trandafir. Atunci vom putea vedea atât binele cât și răul în ceea ce se întâmplă, ceea ce înseamnă că putem trece peste situație și să o trăim.

În societatea unei persoane care se simte rău, ne este adesea dificil. Este și mai greu să nu încerci să faci nimic. Ne simțim neputincioși și vrem să îndreptăm lucrurile. Această neputință ne face să spunem banalități care irită pe toată lumea, de exemplu:

  • „Uită-te la ea din cealaltă parte”;
  • „Oamenii se înrăutăţesc, iar tu te plângi”;
  • „Zâmbește, totul este bine”;
  • „Priviți-vă lumea mai pozitiv.”

Ni se poate părea că aceste fraze ne vor ajuta cumva, dar nu este cazul. Dacă am fi în locul interlocutorului, noi înșine am experimenta cu siguranță iritare. Și totuși repetăm ​​aceste banalități iar și iar.

Este greu să vezi cât de rău este o persoană dragă. Și totuși, doar să fii acolo este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru el și pentru tine. Recunoașteți că ceea ce se întâmplă poate fi o problemă. Poate că mai târziu va fi o experiență utilă, dar acum doare.

Încercați să nu vă refuzați dvs. și interlocutorului dreptul la emoții negative. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru altul este să asculți și să arăți înțelegere. Iată câteva cuvinte care ar putea ajuta:

  • „Spune-mi cum te simți acum”;
  • "Am înțeles";
  • «Spune-mi, te ascult cu atenție»;
  • „Îmi imaginez cum este”;
  • „Înțeleg că acest lucru este foarte greu pentru tine”;
  • "Vreau sa ajut";
  • "Te cred".

Repetă cuvintele partenerului tău de conversație pentru a arăta că asculți. Folosește limbajul corpului pentru a arăta interes: privește cu atenție interlocutorul, îndreaptă-te spre el când vorbește. Vorbește mai puțin și ascultă mai mult.

Lecția din situație poate fi învățată doar după acceptarea și experimentarea emoțiilor. Abia după aceea vine timpul pentru o atitudine pozitivă.

Atât pesimiștii, cât și optimiștii au nevoie de timp pentru a face față unei situații dificile și a supraviețui la ceea ce se întâmplă.

Foarte des, cei care privesc lumea pozitiv își pot găsi sens chiar și în situații dificile și neplăcute. Le pot accepta fără a se învinovăți pe ei înșiși sau pe cei dragi. Flexibilitatea gândirii este semnul distinctiv al unor astfel de oameni.

Pesimiștii se învinuiesc adesea pe ei înșiși și pe cei dragi atunci când se întâmplă ceva rău. Sunt critici duri, de multe ori le este greu să-și recunoască până și realizările obiective. Dar atât pesimiștii, cât și optimiștii au nevoie de timp pentru a face față unei situații dificile și a supraviețui la ceea ce se întâmplă.

Încercați să vă amintiți următoarele:

  • Este în regulă dacă nu te poți îndrăgosti imediat de tine.
  • Este normal dacă nu ieși să privești lumea mai pozitiv.
  • Este în regulă să-ți faci timp să te ierți și să faci față situației traumatizante.
  • Este în regulă dacă simți că acum nu se va îmbunătăți.
  • Este normal să crezi că ceea ce se întâmplă este o mare nedreptate.
  • Să te iubești pe tine însuți nu este un proces unic, poate dura timp.
  • Doar pentru că crezi că totul este rău acum, nu înseamnă că va fi mereu așa.
  • Unele lucruri pur și simplu se întâmplă. Nu este nimic în neregulă în a experimenta emoții negative din această cauză. Nu trebuie să te simți bine tot timpul.

Privind lumea cu optimism este, desigur, minunat. Dar nu te priva pe tine și pe cei dragi de dreptul la emoții negative. Pozitivitatea reală, nu toxică, este o modalitate de a face față și de a învăța din adversitate, mai degrabă decât a le ignora și a devaloriza durerea pe care o trăim în situații dificile.


Despre autor: Whitney Goodman este psihoterapeut, specialist în familie și căsătorie.

Lasă un comentariu