Fibrinoliza: definiție, cauze și tratamente

Fibrinoliza: definiție, cauze și tratamente

Fibrinoliza apare în hemostaza fiziologică, după coagularea sângelui, pentru eliminarea cheagului hemostatic format de fibrină. Prezenta in cantitate prea mare, ar putea duce la formarea unui cheag in circulatie cu riscurile rezultate. Definiție, cauze și tratamente, să facem un bilanț.

Ce este fibrinoliza?

Fibrinoliza este un proces de distrugere care constă în dizolvarea cheagurilor intravasculare sub acțiunea plasminei. Prin acest proces, elimină circulația deșeurilor de fibrină din sânge și, prin urmare, ajută la protejarea organismului împotriva riscului de tromboză (cheag de sânge).

Plasmina, produsă de ficat, este principala proteină care activează fibrinoliza. Plasmina este transformată în plasminogen de către activatorul de plasminogen tisular (tPA) și urokinaza.

Plasminogenul are o concordanță pentru fibrină și este asamblat în cheag în timpul formării acestuia (ceea ce va permite să fie descompus ulterior). Trecerea de la plasminogen la plasmină are loc în apropierea cheagului.

Sistemul fibrinolitic trebuie să manevreze între ruperea cheagurilor intravasculare care se formează și a nu provoca sângerare atunci când cheagurile hemostatice și fibrinogenul se dizolvă.

Dacă cheagul se dizolvă prea repede, prin tratament, prin boală sau printr-o anomalie a hemostazei, atunci poate fi responsabil de sângerare uneori semnificativă.

Cauzele formării fibrinolizei?

Există două tipuri de fibrinoliză, fibrinoliză primară și secundară. Fibrinoliza primară are loc în mod natural, iar fibrinoliza secundară apare din cauza unor cauze externe, cum ar fi medicamentele sau o afecțiune medicală.

Dacă fibrina este prezentă în cantitate prea mare, ar putea provoca formarea unui cheag în circulație, provocând riscuri de tromboză venoasă (flebită) sau arterială (ischemie).

Patologii legate de fibrinoliză?

Defectele fibrinolizei duc la trombofilie responsabilă pentru formarea excesivă de cheaguri de sânge care pun viața în pericol:

  • Sindromul coronarian acut (SCA) este insuficiența coronariană cauzată de una sau mai multe artere coronare blocate;
  • Infarct miocardic foarte recent: este de preferat intervenția în primele trei ore;
  • AVC ischemic în faza acută;
  • Embolie pulmonară cu instabilitate hemodinamică;
  • Restabilirea permeabilității cateterelor venoase (catetere venoase centrale și catetere de dializă), în cazul unei obstrucții legate de un tromb în curs de dezvoltare sau recent format.

Ce tratamente pentru fibrinoliză?

În toate cazurile menționate mai sus, acțiunea fibrinoliticelor va fi eficientă doar în funcție de timpul de administrare față de apariția primelor simptome.

Tratamentul standard actual, fibrinoliza, trebuie deci administrat cât mai curând posibil și constă în injectarea pacientului cu un activator tisular de plasminogen care va încerca să dizolve acest cheag și astfel să ridice obstrucția vasului.

Fibrinoliticele precipită dizolvarea cheagurilor intravasculare și operează prin modificarea plasminogenului inactiv în plasmină activă, enzimă responsabilă de deteriorarea fibrinei și care declanșează astfel liza trombului.

Distingem:

  • Streptokinaza de origine naturală este o proteină produsă de streptococul β-hemolitic, deci de origine exogenă și capabilă să provoace formarea de anticorpi;
  • Urokinaza este o protează, de origine naturală, care acționează direct asupra plasminogenului;
  • Derivații activatorului de plasminogen tisular (t-PA), obținuți prin recombinare genetică din gena care codifică t-PA, vor transforma direct plasminogenul în plasmină, mimând acțiunea t-PA. Derivații t-PA sunt indicați prin rt-PA (alteplază), r-PA (reteplază) și TNK-PA (tenecteplază).

    Heparina și/sau aspirina sunt frecvent asociate cu tratamentul cu fibrinolitice.

Diagnostic

Metode de explorare a fibrinolizei.

Teste globale: Timpul de dizolvare a euglobulinelor

Precipitarea euglobulinelor permite partajarea fibrinogenului, plasminogenului și activatorilor săi inhibitori de protează. Timpul normal este mai mare de 3 ore, dar în cazul unui timp mai mic, suspectăm „hiperfibrinoliză”.

Teste analitice

  • Testul plasminogenului: funcțional și imunologic;
  • Test TPA (plasminogen tisular): tehnici imunoenzimatice;
  • Dozarea antiplasminei.

Teste indirecte

  • Determinarea fibrinogenului: aceasta este o evaluare indirectă a fibrinolizei. Cu fibrinogen scăzut, „hiperfibrinoliza” este suspectată;
  • Timpul de reptilază și/sau timpul de trombină: se prelungesc în prezența produșilor de degradare a fibrinei;
  • Determinarea PDF-urilor (Fibrin and fibrinogen degradation products): ridicat în cazul activării fibrinolizei;
  • Testul D-dimer: acestea corespund fragmentelor PDF și sunt mari în cazul fibrinolizei.

Lasă un comentariu